Diana Geacăr

Cum am spus data trecută, nu mai veneau pițigoii la semințe. Aveau soare, insecte, își reluaseră viața. Dar apoi a venit ninsoarea. Le-am pus semințe pe pervaz, bucuroasă că uite, o să folosesc proviziile pe care le făcusem neștiind că gata, vine primăvara. Și, în scurt timp, au apărut. Mai certăreți, mi s-au părut, probabil pentru că a început și sezonul de cuibărit? L-am văzut și pe Cojocel, pițigoiul care mânca de obicei în colțul ala pe pervaz, în loc să ia sămânța și să plece cu ea în copac. Și care nu lăsa pe nimeni în locul lui, cum observasem eu toată iarna. Și își ținea penele mereu înfoiate, ca să-i țină de cald, de părea că-și trăsese un cojoc pe el.                   Cojocel cu limba scoasă, pentru că mânca. Pițigoi mare, deci (Parus major) Ei, ce să văd apoi. A mai venit un Cojocel!                 Și-a făcut loc                     și ...

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe).  I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”,  Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife:  Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer”  (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).  Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din Româ...

„Ce văd dragonii”, romanul meu pentru copii apărut la Polirom, în colecția Polirom Junior, în 2019, a primit o recenzie (atât în română, cât și în engleză) care m-a bucurat.  Mă bucur când primesc feedback de la cititori, ca tot omul, iar bucuria e și mai mare atunci când văd că dialogul dintre carte și cititor a mers bine, limpede. Copiez recenzia aici, pe blog, cu acordul Georgianei L. Gheorghe, autoarea ei, și mă duc pe balcon, cu binoclul și aparatul, dar nu cred că pozez vreo pasăre din comunitatea noastră azi, a bătut vântul tare, bate așa de trei zile, doar pe șoimul rândunelelor îl aud din când în când. „Este un roman scris de Diana Geacăr. Povestea se axează pe încercările unui grup de copii de a-și aduce aminte cine sunt în timp ce călătoresc în lumea jocurilor pe calculator. Autoarea își atrage cititorii prin stilul simplu care poate să fie înțeles de toți. Romanul în sine este un amestec de Aaron Stone, Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, Bezna. Povestitorii din ...

25 aprilie 2020 Ieri am făcut o tocăniță de ardei și am stat ceva timp în bucătărie, la geam. Nu e un unghi foarte bun, dar e un loc comod pentru om. Pe balcon nu prea am punct de sprijin, așa că nu stau mult acolo, dar mă duc des. Azi am făcut o mămăligă pentru tocăniță. Am reușit să văd o foarte scurtă clipă păsări mici în copacii din apropierea geamului, mai mult am văzut mișcare în ei, păsările sunt atât de mici și de rapide că nu am reușit să identific nici una. Dar știu că ele cântă atât de frumos. Am citit că dimineața devreme, bineînțeles, e cel mai bine să le urmărești, atunci își încep activitatea, dar eu adorm greu și târziu și mă trezesc abia la 9. E a treia zi în care urmăresc păsările cu binoclul. Când dau peste vreo casă sau vreun om, îmi mut binoclul jenată. În prima zi am văzut doi pescăruși, o coțofană și ceva ce am crezut că e fazan. Acum nu mai știu dacă era fazan, dar nici altă variantă nu am, nu l-am mai văzut de atunci. Mergea pe jos. Văd mulți pescăruș...

Am adunat câteva chestii aici, din ce-am reușit să fac în perioada asta, poate aveți chef să vă uitați la clipuri, că timp e destul.              Mai întâi, la invitația lui Răzvan Țupa, am recomandat și eu o super carte. Transcriu mai jos ce am zis  - sau am uitat să zic - despre ea:   „Aș vrea să vă recomand cartea aceasta, Cum încărunțește o blondă , de Adriana Bittel, apărută în 2015 la Editura Humanitas. Este o antologie de proză scurtă pe care eu o ador. Sunt proze scurte scrise cu multă luciditate, umor, ironie și autoironie, despre oameni simpli, oameni obișnuiți, cu viețile lor obișnuite, în care uneori se strecoară și un element de fantastic, care mie mi-a plăcut foarte mult. Viețile unor personaje se desfășoară acum câteva zeci de ani, și aceste proze au un parfum de epocă apusă pe care numai în prozele lui Alice Munro l-am mai simțit, așa cum doar acolo am mai găsit astfel de portrete de oameni firești. Și chiar ast...

O anchetă despre rescriere, realizată de Constantin Piștea. Are mai multe episoade, cu mulți scriitori invitați, vă invit să le răsfoiți. :) ☕ https://citestema.ro/diana-geacar-camelia-cavadia-si-adina-popescu-despre-cum-privesc-rescrierea-ancheta-citestema-ro-7/

Mâine la ora 11 o să fiu la Muzeul Național al Literaturii Române (București), la o întâlnire cu copiii, să citesc din "Ce văd dragonii" și să povestesc un pic despre Izma, Omăt, Bruma, Mugur, dragonul Smoc-gălbui și Spaimele statui. Va modera Vasile Ernu. Mai multe detalii aici . Sunt chiar nerăbdătoare - și, ca la fiecare contact cu publicul, de mână cu spaimele - să le citesc din "Ce văd dragonii", mai ales pentru că feedback-ul a fost puțin până acum și nu prea sunt lămurită ce e cu ea pe lumea asta. Am avut lansarea anul ăsta la Bookfest, apoi, în Săptămâna Altfel, am fost la o școală din București, unde învață fata Cristinei Ispas, și atunci le-am citit din carte un fragment din capitolul "Aligatorul poet" și copiii au râs, iar eu m-am bucurat.                     Apoi am stat de vorbă pe îndelete și am și făcut pe loc un exercițiu de imaginație. Pe urmă, în iunie, am fost la Timișoara, la Librăria La două bufnițe, und...

Aveam un teanc de cărți pregătite pentru vacanță, dar nu am reușit să citesc prea mult din el, pentru că am devenit fermecată de seria de cărți The Witcher. Chiar nu-mi propusesem să le termin în vacanța asta, am vrut să mai citesc un volum, două, să mai fac o pauză și tot așa, că am timp destul până la iarnă, când începe serialul. Acum sunt la ultimul volum din serie, ”The lady of the lake”. Și mai am unul care nu face parte din serie și îl are ca personaj principal pe Geralt, ”Season of storms”. Despre primele două cărți de povestiri din serie am mai scris aici . Mai mult despre prima, de fapt. Mi-a plăcut mult "The last wish", dar preferata mea e "Sword of destiny", povestirile sunt și mai bine construite. Și apoi am început romanele. După ce am citit "Blood of elves" am zis OK. Nu e wow, dar merge. După "Time of contempt", mi-am zis așa amărâtă: nu mai merge, prea fragmentat, Andrei Sapkowski pare că e concentrat prea mult pe tehnică,...

Luna trecută, când am fost la Festivalul de literatură Discuția secretă de la Arad, după ce am ajuns acolo, i-am auzit pe mulți invitați vorbind cu mult entuziasm despre lectura scriitoarei de etnie maghiară Evelin   Márton,  care citise cu o seară în urmă un fragment din romanul "Nopțile salamandrelor" (Editura Curtea Veche, 2017, trad. în limba română de Kocsic Francisko). Am căutat atunci fragmentul în revista festivalului, mi-a plăcut foarte mult, iar după ce am ajuns acasă, mi-am comandat cartea. Personalitatea lui Anwar, protagonista romanului, mi-a amintit cumva de Camille Preaker, din romanul Sharp Objects, de Gillian Flynn ❤. Au meserii din același domeniu, Camille e reporter, cum ziceam, iar Anwar e realizatoare de emisiuni radio și scriitoare. Abuzurile din trecut le-au împins pe amândouă spre o viață îndoită cu mult alcool (și cu droguri, în cazul lui Anwar). Amândouă sunt oameni care trăiesc în hău, uitându-se de acolo la lume și la viață. Și orice li s-...