Diana Geacăr

Eu, deschizând "Biblia cu ilustrații", pe timpul lui Filip. (Intrigată de Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, care aduce,  prin inteligența lui, o schimbare de raportare la lume a omului ales de Dumnezeu și chiar a lui Dumnezeu, sper să citesc pe furiș câteva rânduri. Să fur câteva minute.) Mă vede Filip: - Ia să-mi iau și eu o carte bună. - Ia una de-a ta de aici. - Nu, vreau una de-a lui mami! Lipa-lipa, tropa-tropa, se întoarce și se urcă în pat cu o carte groasa, cu copertă asemănătoare: un volum din "Stăpânul Inelelor", pe care îl ține invers. - Ce zice cartea? îl întreb. - Nu mănâncă fructe. - Cine? - Oamenii, mami! Dimineața, ora 7. Stăm de vorbă în pat, în timp ce eu mă gândesc cum o fi să dormi la ora asta. - Mami, mai știi desenele cu roata și ursulețul? - Cu roata si cu ursulețul? - Daaa. Cu roata și cu ursulețul și vine trenul! - A, și calcă trenul mașina. Dar ursulețul a scăpat! - A scăpat? - Da, îi spun fără dubiu. - Ia să-l s...

În timp ce ne întorceam de la plimbare, un bărbat în vârstă s-a oprit în fața mea și a fiului meu. I-a zâmbit lui, apoi i-a cerut să-i dea mânuța să i-o pupe. Am intervenit imediat și am spus nu. Dezamăgit,  pe un ton de reproș, bărbatul i-a zis fiului meu, care își lăsase mâna jos: "A, nu te lasă mamica." Avea o problemă evidentă  (cu alcoolul sau cu mintea, sau cu amândouă),  dar putea să nu aibă niciuna. Că nu era prima dată când străini, chiar femei în vârstă, bunicuțe simpatice, i-au cerut să-i pupe mânuța. Așa că, după ce a plecat, am avut, pentru prima oară, o mică discuție despre străin cu fiul meu, care va trebui dezvoltată în timp, iar eu am început să mă gândesc din nou la pornirea asta care mă scoate din minți. Primul lucru pe care l-am observat când am devenit mamă a fost că toată lumea (rude, vecini, chiar și străini, dar ei sunt ușor de refuzat) vrea să atingă copilul. De la "Dă-mi-l și mie să-l țin", până la a-i aranja hainele sau părul. Un tim...