Skip to main content

Un an cu Tobe

S-a făcut un an de când am ieșit seara cu Happy și m-am întors  cu ea și cu un pui de pisică în brațe. Se lipise imediat de mine când îl  întrebasem de vorbă.




Am făcut pe atunci o listă de motive pentru a o păstra,  puține, dar foarte grele:

1.Când Filip m-a întrebat "Cum o cheamă pe pisica asta?", i-am spus să-i pună el un nume și, după ce-a aruncat o privire spre jucării,  a zis "Tobe!".
2. Am găsit-o la ușa noastră.
3. A doua zi după Sfântul Andrei.
4. Are barba neagră ca Mirceaa și o ia la goană când vin musafiri, ca mine.
Deci Tobe, zisă și Tobi, dar mai mult Tobița.




La câteva zile s-a îmbolnăvit grav și am umblat cu ea la doctor, i-am dat vitamine și alte suplimente cu seringa, am dormit lângă ea. Era în mare pericol, pentru că era subnutrită. La șase luni, cât avea când am găsit-o, arăta de trei.

Tobița s-a transformat într-o adolescentă sărită, mare cerșetoare de afecțiune. Mă trage de pantaloni și mă miorlaie s-o iau în brațe, ba chiar se aruncă pe mine. Noaptea se culcă pe mine cu nesimțire, se lipește de fața mea și mă pupă.
Uneori se întoarce cu burta în sus, ca un câine, ca s-o scarpin.
Încă-mi atacă degetele de la picioare noaptea, ba mi le și încearcă un pic, băgându-și lăbuța pe sub plapumă.
Îl aleargă pe Washington, un domn educat, băiețelul nostru afectuos, prin casă, sau îi întrerupe somnul și-l pupă. Când văd momentele lor de frăție mă topesc.


O poză făcută recent, în seara în care sonda NASA InSight cobora pe Marte.

Comments

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt...

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

O zi superbă

Ieri, făcând eu o pauză de laptop, am ieșit în balcon. Am urmărit pițigoii mari și suri și țicleanul care veneau la geamul bucătăriei, la semințe, am salutat-o pe vecina veveriță care țâșnea de pe o creangă pe alta a unui copac, am ascultat o discuție dintre coțofene, când... Am auzit un croncănit diferit trecând pe deasupra copacilor. Oare să fie...? Se poate să fie...?  Nu-mi venea să cred. Îndrept repede aparatul în sus, nu mai apuc să dau zoom la maxim, face iute trei poze, apoi le măresc șiiii.... Da, el este, obsesia mea păsărească, corbul! Corvuz corax.  Chiar nu-mi venea să cred. Indicii pentru identificare în zbor: patru remige primare mai lungi (penele din vârful aripii) și, bineînțeles, ciocul mare, negru și ușor curbat la vârf. Atât de bucuroasă am fost că, în sfârșit, am văzut un corb, încât am lăsat o parte din mine să zboare cu el. Apoi am coborât privirea spre prietenii mei: Pițigoi sur (Poecile palustris) Aici, pițigoiul sur savurând o sământă: Pițigoi mare (P...