Skip to main content

"Cetățeanul necunoscut", de W. H.Auden


Cetățeanul necunoscut

(Pentru JS/ 07 M 378
Acest monument de marmură
a fost ridicat de către Stat)

Biroul de Statistică a constatat că era cineva   
împotriva căruia plângeri n-au fost înregistrate,
și, despre comportamentul lui, rapoartele susțin asemenea 
că era un sfânt, în sensul modern al acestei vorbe demodate, 
fiindcă, în tot ce făcea, el pe Marea Comunitate o slujea. 
Cu excepția anilor de război, până în ziua în care s-a pensionat, 
 a lucrat într-o fabrică și n-a fost niciodată concediat,   
căci angajatorii de la Fudge Motors Inc. erau mulțumiți de el.   
În plus, n-avea opinii nefirești, nici spărgător de grevă nu era, 
fiindcă Sindicatul lui ne raportează că își plătea mereu cotizația   
(Raportul nostru despre Sindicat arată că era nepătat),   
iar funcționarii noștri de la Psihologia Socială au aflat   
că era simpatizat de colegi și că-i plăcea să bea un păhărel.
Presa e convinsă că își cumpăra zilnic o gazetă   
și că reacția lui la reclame era absolut obișnuită.   
Polițele eliberate pe numele său ne demonstrează că era complet asigurat,     
iar Cardul de Sănătate ne-arată că a fost în spital o dată și a ieșit vindecat.   
Atât Studiul Producătorilor, cât și Traiul de Calitate Superioară afirmă   
că era pe deplin conștient de avantajele Plății în Rate   
și că, pentru a fi un Om Modern, avea tot ce se poate:         
un gramofon, un radio, un frigider și o mașină.   
Cercetătorii noștri în Opinia Publică își exprimă bucuria     
că a avut opinii potrivite cu vremea respectivă.
Dacă era pace, milita pentru ea; dacă era război, el se ducea. 
S-a căsătorit și a contribuit la creşterea populaţiei cu cinci copii, 
o cifră normală, ne spun eugeniştii, pentru generația lui,
şi nu s-a amestecat în educația lor, ne informează profesorii.   
A fost el liber? A fost fericit? Întrebarea aceasta-i ridicolă –
noi sigur am fi aflat dacă ar fi fost ceva în neregulă.   


Această traducere a mea a apărut în nr. 22 (2/2018) al revistei "Poesis Internațional" şi face parte dintr-un grupaj de poeme semnate de W. H. Auden (Marea Britanie / Statele Unite ale Americii), traduse din limba engleză de Radu Vancu, Șerban Foarță, Andrei Doboș, Tiberiu Neacșu, Florin Bican şi Claudiu Komartin.

Aici pute
ți afla mai multe despre cuprins, care este foarte bogat. Și tot acolo se fac și comenzi. Revista costă 7 lei.


Comments

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe).  I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”,  Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife:  Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer”  (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).  Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că