Atașamente

V

Înțelege că nu mai aştept să iei decizii, pur şi simplu

nu pot să mă mişc. Pe sub norii

galbeni pluteşte o pisică de mare.

Apa mângâie uşor prima treaptă,

transparentă, apoi tot mai neagră. 

S-a întins peste cartier, peste oraş,

peste mai multe oraşe, 

pentru ca tu să ajungi acasă.

Miros de cârpe mucegăite. 

În vremuri de demult, când un om avea

un secret, se retrăgea 

pe un munte, săpa o scorbură într-un copac,

şoptea secretul acolo. Apoi îl

acoperea cu nămol şi-l lăsa în urmă

pentru totdeauna. Ca un ataşament.

Ai venit la mine într-o după amiază: 

- dormeau toți, cine ar fi putut să te vadă –

„De ce tremuri” – am tras aer în piept 

să-ți răspund, dar apoi tu: „Unde suntem”, 

aşa că eu mi-am lipit gura de gura ta şi

m-am lăsat cu toată greutatea.  

În fiecare zi vin aici şi mă opresc la trepte,

vreau să spun ceva, ating apa, dar zaț negru 

îmi iese pe gură şi din el se aruncă broaştele. 

Să nu-mi răspunzi, te rog.



VI

Subject: A thinking woman sleeps with monsters,
se scuza Adrienne Rich.
De când mi-am mutat şedințele dimineața,
pentru că tot mai des rămân peste program,
fiecare mişcare pe care o fac este continuarea
alteia din vis. După ce am văzut pe o bancă
o femeie întinsă, bătrână, nemişcată,
am închis ochii, am sunat la uşă,
m-am dus direct la canapea
-care îşi schimbă de fiecare dată culoarea.

Îmi dreg vocea şi aştept,
caut pe tavan vreun gest de-al tău
pe care, la un moment dat,
m-am prefăcut că nu l-am înțeles.
Pot să încep de oriunde.
Îi spun că mi-a dispărut motanul
şi că mi-e dor să-mi îngrop fața în blana lui.

Corpul meu stă încordat toată şedința,
aşteptând ca vorbele mele,
ridicate în aer, să se prăbuşească,
dacă nu va astupa
cineva scorbura din tavan cu o cârpă.
Trebuie să am grijă să nu fac pauze.

Aseară, înainte să mă culc, i-am spus
lucruri îngrozitoare colegului. Mi-a răspuns
că el priveşte aşa pe toată lumea.

Şi cum v-a făcut să vă simțiți?

După fiecare cuvânt face o pauză, pe care
eu mă grăbesc să o umplu. Aşa cum
în cutele pantalonilor sau ale fustelor din metrou,
se ascund fețe hidoase.
Uneori mă atinge părul
vreunui câine lățos şi negru, cu ochii galbeni.
Tresar şi părul unei femei
se revarsă peste mine.
Îmi  ține fruntea în palmă.

Vom continua data viitoare.



VII

Pictures of you. Dă volumul mai tare,
râde şi mă cheamă
să ies cu el pe terasă, la o țigară.
I-am spus aseară cum m-am uitat la pozele tale
până am golit toate cutiile de bere
şi-am început să cred că sunt adevărate.

Când lucrăm împreună la un proiect,
venim aici pentru un brainstorming.
Inventăm calități ale obiectului
potrivite pentru oameni – cum ar fi coenzima Q10.
De fiecare dată, el îşi pierde răbdarea.

Aş vrea o şedință de urgență, mă gândesc.

Aş vrea ca eu să fiu 
cel mai frumos lucru pe care 
l-ai văzut vreodată; pentru care, îngrozit 
c-ar putea demisiona, 
rămâi treaz în fiecare noapte. Attachment.

Îşi trece mâna prin păr şi revine
la țigară: „Dar mai spune şi tu ceva, nu mă lăsa
numai pe mine.” Valurile au ajuns
până la ultimul etaj. Îmi întorc privirea
spre cunoştințele mele
despre lume, dar toate datele
au dispărut şi n-am salvat nimic.
E sâmbătă, îmi spune, şi n-are chef
să-şi piardă toată ziua la muncă.
Şi că nu mai poate dormi.

Aş vrea ca fără mine să nu mai poți respira. Attachment.

Cu cât vorbeşte mai mult, nămolul
se scurge cu viteza metroului
afară din scorbură, un puternic miros
de cârpe mucegăite te înfăşoară. Şi
tocmai când vă pregătiți să urcați,
se iveşte colega cea nouă,
îmbrăcată în mov şi foarte curioasă
dacă ați terminat, ca şi cum abia a coborât
din copacul de liliac.

(Din "Frumusețea bărbatului căsătorit", Editura Vinea, 2009)