The haunting of Hill House, de Shirley Jackson

Am reușit să citesc, în sfârșit, "The haunting of Hill House" (1959), de Shirley Jackson. Pfuai, cum e cartea asta cu începutul ei minunat. ❤

Ce atmosferă a construit în ea Shirley Jackson, cum te apucă groaza chiar fără să ți se arate ceva groaznic, numai pentru că personajele sunt deja îngrozite.
Pentru că omul are câteva super puteri de a modifica realitatea, iar una dintre ele este frica.

Și cât de mult mi-a plăcut să fac o paralelă cu scenariul serialului, să înțeleg cum au făcut personajele (și să facă parte din aceeași familie, pentru că în carte sunt niște oameni care nu se cunosc și care ajung să petreacă mai mult de o săptămână în Hill House) și poveștile, cum au explorat cartea și cum au dus mai departe materialul, într-o interpretare originală.
Am găsit în carte și o scenă care poate fi clar interpretată ca paralizie în timpul somnului (o temă a serialului).

Am găsit multe alte scene și idei pe care le văzusem deja în serial, mult schimbate, chiar și scena în care Nell dispare și nimeni nu o găsește, dar ea e chiar lângă ei, în casă. În serial e mică, în carte are 32 de ani.

Au surprins foarte bine personalitatea lui Nell (fragilă, mâncată de frică și respinsă de către ceilalți).

Și au surprins perfect esența cărții: adevărata tragedie și poveste de groază e viața și sfârșitul lui Eleanor. Nellie. Nell.

Mai copiez aici un alt fragment preferat (deși fragmentul de început e cel mai cel) și gata, deși aș scrie mult despre cât de bine e scrisă cartea și aș analiza asemănările și diferențele dintre ea și serial, atât de mult mi-au plăcut amândouă.

"I think we are only afraid of ourselves", the doctor said slowly.

"No", Luke said. "Of seeing ourselves clearly and without disguise."

"Of knowing what we really want", Theodora said. She pressed her cheek against Eleanor's hand and Eleanor, hating the touch of her, took her hand away quickly.

"I am always afraid of being alone", Eleanor said, and wondered, Am I talking like this? Am I saying something I will regret bitterly tomorrow? Am I making more guilt for myself?"

Comments

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul. Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți. Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe). I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”, Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife: Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer” (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009). Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că

Diana Geacăr

Search This Blog