Skip to main content

S-a deschis cantina


Pițigoi sur(Poecile palustris), noul nostru musafir

N-am mai scris de două luni pe aici, dar am mai făcut poze, am mai citit, mi-am mai descoperit o plăcere - să ascult podcasturi când mă duc să-l iau pe Filip de la școală, sau în drum spre job ori spre casă. Despre păsări, desigur. Am încercat vreo două până acum și m-am lipit de ”Nature centered”, realizat de John Schaust și Brian Cunningham: ”A podcast from Wild Birds Unlimited about feeding the birds and enjoying nature right in your own backyard. Relax, enjoy the birds, and stay Nature Centered.” Mă binedispune, cei doi vorbitori sunt amuzanți, dialogul lor e viu, lejer. Îl găsiți aici și în aplicația Podbean, unde l-am descoperit eu.

Am început cu podcastul ”The science of birds”, realizat de Ivan Phillipsen, plin de informații  prezentate lejer, cu picături de umor. Am aflat multe lucruri interesante despre păsări, dar m-a îndepărtat un comentariu politic al vorbitorului, care, făcând o comparație între pronunția americană (nitch) și cea britanică (neesh) a cuvântului ”niche”, a spus că el o alege pe prima „because this is the land of the free and the home of the brave” (vers din imnul SUA). Când vorbești despre un alt univers, cum e aici cel al păsărilor, păi despre el vreau să aud, nu despre etichete, comentarii politice etc, în fine, conflicte ale oamenilor.

Îl găsiți tot pe Podbean, sau aici.

Poate mă întorc la el, poate descopăr altele, deocamdată vreau să termin episoadele podcastului ”Nature centured”.

La începutul lunii noiembrie am deschis cantina de la geam, e a doua iarnă în care pun hrană pentru păsări. Mai întâi am pus pe pervaz semințele de la dovleacul sculptat pentru Filip de Halloween, apoi amestecul de semințe de floarea soarelui cu grăunțe, rămas din primăvară. Pițigoii care veneau iarna trecută nu mâncau grăunțele, cei de anul ăsta - poate aceiași, poate alții - nu le-au refuzat. Iar acum le pun doar semințe de floarea soarelui. Crude, adică nesărate, necoapte etc, adică exact așa cum le-ar găsi în natură. A, într-o zi, pentru că rămăsesem fără semințe, le-am pus sâmburi de nucă și alune, toate crude. E foarte important ca semințele, nucile, alunele etc să fie crude. Și încă ceva important: nu pâine. Iarna, ca să reziste la frig, pițigoii și alte păsări au nevoie de proteine, pe care, bineînțeles, nu le vor găsi în pâine, pâinea le umflă burta și atât. Și, indiferent de anotimp, pentru păsări pâinea nu are valoare nutritivă.

Iarna, când e foarte frig, puteți să le puneți pițigoilor și bucăți de slănină (neafumată, nesărată) dacă aveți, dacă nu, puteți cumpăra bulgări cu grăsime și semințe. Le-am pus și eu anul trecut.

Altceva la fel de important: dacă începeți să le puneți hrană păsărilor sedentare, trebuie să faceți asta zilnic, pentru că ele se vor obișnui repede cu locul. Până la primăvară. Din experiență, pe la sfârșitul lunii martie nu va mai veni nicio pasăre la semințe - apar insecte din belșug, începe sezonul de cuibărit, vor avea alte preocupări.



 
Pițigoi mare (Parus major)

Anul ăsta vine cu pițigoii mari și un țiclean:



Țiclean |(Sitta europaea)



Și ieri am văzut că a venit și un pițigoi sur. Încă nu a urcat la geam, ia doar ce pică de la pițigoii mari. L-am văzut și azi făcând la fel.




Făcând ieri, din balcon, poze pițigoiului sur, am văzut cu coada ochiului mișcare într-un copac. Cine să fie? Prietena noastră, veverița roșcată, care, la fel ca acum ceva timp, a atras atenția unui câine. A tot stat ea și s-a gândit cum să facă să scape de el, s-a tot frichinit de pe o creangă pe alta, a stat și locului, pe urmă a sărit pe acoperișul unei case și astfel a ajuns să caute mâncare prin alți copaci.

Veverița roșcată (Sciurus vulgaris), în haină de iarnă



Aici am filmat-o până în momentul în care a sărit pe acoperiș. M-am oprit din filmat ca să mă uit la ea prin binoclu.



O cioară grivă, pozată acum trei săptămâni:

Cioara grivă (Corvus cornix)






O ciocănitoare pestriță mare, acum o săptămână:

Ciocănitoare pestriță mare (Dendrocopos major)










Comments

  1. Pițigoii, păsările și natura în general ne încântă ochii și ne inspiră optimism. Toate pozele sunt frumoase. Reușiți să prindeți animalele uneori în posturi amuzante. O pauză de la tehnologie este bine meritată. De când Facebook mi-a închis contul din motive stupide de-ale lui, am reușit să mai fac pauză de la site-urile de socializare. Putem să ținem legătura prin email (ggeorgianalaura@yahoo.com), Twitter (@Carla398, @GeorgianaGheo20), Instagram și LinkedIn.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt...

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

O zi superbă

Ieri, făcând eu o pauză de laptop, am ieșit în balcon. Am urmărit pițigoii mari și suri și țicleanul care veneau la geamul bucătăriei, la semințe, am salutat-o pe vecina veveriță care țâșnea de pe o creangă pe alta a unui copac, am ascultat o discuție dintre coțofene, când... Am auzit un croncănit diferit trecând pe deasupra copacilor. Oare să fie...? Se poate să fie...?  Nu-mi venea să cred. Îndrept repede aparatul în sus, nu mai apuc să dau zoom la maxim, face iute trei poze, apoi le măresc șiiii.... Da, el este, obsesia mea păsărească, corbul! Corvuz corax.  Chiar nu-mi venea să cred. Indicii pentru identificare în zbor: patru remige primare mai lungi (penele din vârful aripii) și, bineînțeles, ciocul mare, negru și ușor curbat la vârf. Atât de bucuroasă am fost că, în sfârșit, am văzut un corb, încât am lăsat o parte din mine să zboare cu el. Apoi am coborât privirea spre prietenii mei: Pițigoi sur (Poecile palustris) Aici, pițigoiul sur savurând o sământă: Pițigoi mare (P...