Skip to main content

Mititenii

De cum am ajuns sâmbătă la țară, am dat fuga cu aparatul la gardul grădinii. Nu am intrat, pentru că am descoperit o pereche de codroși de pădure și nu am vrut să deranjez.

Prima dată l-am văzut pe el și, deci, lui i-am făcut prima fotografie:

Codroș de pădure (Phoenicurus phoenicurus), mascul

Apoi am văzut-o pe ea. Și apoi, de câte ori m-am întors la gardul grădinii, am văzut-o numai pe ea, de-asta i-am făcut așa multe poze (și nu le-am pus pe toate).

Codroș de pădure (Phoenicurus phoenicurus), femelă 

Codroș de pădure (Phoenicurus phoenicurus), femelă

Codroș de pădure (Phoenicurus phoenicurus), femelă

Codroș de pădure (Phoenicurus phoenicurus), femelă

Codroș de pădure (Phoenicurus phoenicurus), femelă

Era tot timpul agitată, scotea sunete de chemare, ținând câte o insectă în cioc.

Asta e prima dată când am văzut-o așa, de fapt:





Țopăia prin copaci si-și chema puiul/ puii, dar nu a venit nimeni la ea.


În afară de un pițigoi curios:


Ba chiar doi:


Nu le-a dat prada, bineînțeles. 

Nu am văzut puiul/ puii, dar e posibil să fi fost el/ ei prin vreun copac, pentru că la un moment dat a dispărut ea printre crengi și s-a întors apoi într-un copac de lângă gard, să-și șteargă ciocul pe o creangă. Sau poate o fi mâncat-o ea, pentru că așa am văzut că fac păsările după ce mănâncă, își șterg ciocul. Dar nu cred, am văzut-o de mai multe ori cu insecte în cioc, agitată, chemând - un comportament de părinte.


Am lăsat gradina cu familia de codroși și am descoperit în curte, chiar deasupra mea, pe cablu, un cănăraș (Serinus serinus). 



Aici venise și o femelă, dar târziu am observat. Când am dat zoom out, a și zburat.


Cănărașul e o specie migratoare, se hrănește cu semințe și e rudă cu canarul sălbatic. Face parte din familia Fringillidae,  din care mai fac parte cinteza, florintele, sticletele, scatiul și altele.



A mai venit pe cablu și l-am tot pozat. 
Am mai pus anul ăsta fotografii cu cănărași pe blog, tot de la țară. Anul trecut nu am reușit decât să fac câteva poze în contre-jour, unui cănăraș din vârful unui copac. Deci atunci le-am descoperit prezența în zonă.
 




Când ajungem la țară, mai întâi le aud cântecul, o clopoțeală-clinchețeală foarte delicată. Apoi mă uit după ei, să văd pe unde sunt.
Sâmbăta asta a fost prima dată când i-am văzut atât de-aproape.



O parte din grădina familiei de codroși:




O culme dintr-un deal îndepărtat:


Ne-a dat mesaj ploaia că vine:



O rădașcă, a fost, de fapt, prima întâlnire de sâmbătă:



La final, două fotografii proaspete, făcute ieri. Eram la masă, mă uitam pe geam, când am văzut aripi dând roată pe cer. Am zis că e un pescăruș, ba, ia uite, doi, ba nu, trei. Sunt mioapă, nu vă mirați.

Hai să mă duc pe balcon să le fac poze, că zboară jos, o să iasă frumos.

Se mai înălțaseră până când am scos eu aparatul, dar tot am aflat că nu erau pescăruși, nu.

Erau trei berze (Ciconia ciconia):





Comments

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe).  I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”,  Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife:  Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer”  (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).  Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că