Am citit zilele trecute o anecdotă referitoare la sindromul impostorului, pe care Neil Gaiman a scris-o drept răspuns unui cititor care îi ceruse câteva sfaturi. Și mi-a plăcut atat de mult incat mi-am propus să o traduc imediat ce găsesc timp.
"Acum câțiva ani, am avut norocul să fiu invitat la o întâlnire cu oameni buni și minunați: artiști, savanți, scriitori și descoperitori de tot felul. Și am simțit că în orice moment o să-și dea seama că nu am niciun drept să fiu acolo, printre oamenii aceia care intr-adevar făcuseră ceva.
În a doua sau a treia seara, mă aflam în spatele sălii, in timpul unui eveniment muzical, și am început să vorbesc cu un domn în vârstă, foarte drăguț și politicos, despre mai multe lucruri, inclusiv despre faptul că aveam amândoi același prenume. Apoi a arătat spre sala plina de oameni și a spus ceva asemănător: "Mă uit
la oamenii ăștia și mă gândesc: Ce naiba caut eu aici? Ei au făcut lucruri uimitoare, eu doar m-am dus unde am fost trimis."
Iar eu i-am spus: "Da. Dar sunteți primul om care a pășit pe lună. Cred că asta contează."
Și m-am simțit mai bine. Pentru că, dacă Neil Armstrong se simțea ca un impostor, poate că și ceilalți se simțeau așa. Poate că nu era niciun adult acolo, doar oameni care munciseră mult, avuseseră și noroc și se simțeau ușor depășiți, dar toți încercam să facem tot ce ne stă in putință, iar ăsta e singurul lucru la care putem spera."
"Acum câțiva ani, am avut norocul să fiu invitat la o întâlnire cu oameni buni și minunați: artiști, savanți, scriitori și descoperitori de tot felul. Și am simțit că în orice moment o să-și dea seama că nu am niciun drept să fiu acolo, printre oamenii aceia care intr-adevar făcuseră ceva.
În a doua sau a treia seara, mă aflam în spatele sălii, in timpul unui eveniment muzical, și am început să vorbesc cu un domn în vârstă, foarte drăguț și politicos, despre mai multe lucruri, inclusiv despre faptul că aveam amândoi același prenume. Apoi a arătat spre sala plina de oameni și a spus ceva asemănător: "Mă uit
la oamenii ăștia și mă gândesc: Ce naiba caut eu aici? Ei au făcut lucruri uimitoare, eu doar m-am dus unde am fost trimis."
Iar eu i-am spus: "Da. Dar sunteți primul om care a pășit pe lună. Cred că asta contează."
Și m-am simțit mai bine. Pentru că, dacă Neil Armstrong se simțea ca un impostor, poate că și ceilalți se simțeau așa. Poate că nu era niciun adult acolo, doar oameni care munciseră mult, avuseseră și noroc și se simțeau ușor depășiți, dar toți încercam să facem tot ce ne stă in putință, iar ăsta e singurul lucru la care putem spera."
Comments
Post a Comment