Skip to main content

Regina lumii salamandrelor


Luna trecută, când am fost la Festivalul de literatură Discuția secretă de la Arad, după ce am ajuns acolo, i-am auzit pe mulți invitați vorbind cu mult entuziasm despre lectura scriitoarei de etnie maghiară Evelin Márton, care citise cu o seară în urmă un fragment din romanul "Nopțile salamandrelor" (Editura Curtea Veche, 2017, trad. în limba română de Kocsic Francisko).
Am căutat atunci fragmentul în revista festivalului, mi-a plăcut foarte mult, iar după ce am ajuns acasă, mi-am comandat cartea.
Personalitatea lui Anwar, protagonista romanului, mi-a amintit cumva de Camille Preaker, din romanul Sharp Objects, de Gillian Flynn ❤.
Au meserii din același domeniu, Camille e reporter, cum ziceam, iar Anwar e realizatoare de emisiuni radio și scriitoare. Abuzurile din trecut le-au împins pe amândouă spre o viață îndoită cu mult alcool (și cu droguri, în cazul lui Anwar).
Amândouă sunt oameni care trăiesc în hău, uitându-se de acolo la lume și la viață. Și orice li s-ar mai întâmpla, plutesc, nu cad.

Bine, Anwar își analizează viața, rememorează scene din trecut și le studiază intens, folosind uneori fraze lungi, pe când Camille are un discurs controlat, ținut în frâu, de reporter, cu fraze scurte și tăioase. Multă informație în puține cuvinte. Emoții condensate.
Iar Anwar, spre deosebire de Camille, are o viață sentimentală - una încărcată și încurcată. Dintre poveștile ei de dragoste, cele mai intense sunt cu Kaigal, poetul tătar, și Milen, conducătorul grupului lor de prieteni, salamandrele, din care toți trei fac parte. Și formează împreună un triunghi amoros, pentru că și Kaigal și Milen au o relație.  Mai târziu, după ce trece printr-o operație, Anwar pleacă în Africa, spunând că vrea să se refacă, și apoi se căsătorește cu bărbatul misterios care a ajutat-o să ajungă acolo, Pilotul.

Anwar, de origine maghiaro-persană, s-a simțit străină cât a trăit în România (tema identității naționale apare de multe ori în carte), era mereu cu dor de ducă, dar când ajunge să trăiască în Africa simte bucuria de a aparține unui loc. Simte că și-a descoperit identitatea.
În Africa, Anwar începe să-și scrie povestea.

Fragmentul meu preferat e chiar cel pe care Evelin Márton l-a citit la Discuția secretă, despre povestea dintre Anwar și pescarul lipovean, mi se și cel mai bine construit, dar citatul meu preferat e din altă parte:

"Îmi amintesc că la zece ani am crezut că eu sunt prima care și-a dat seama că trupul și sufletul se pot separa. Într-atât de mult, încât pot să umble pe drumuri cu totul independente unul de celălalt și se întâlnesc numai în caz de boală, că sufletul îmbolnăvește întotdeauna trupul, și nu invers. Am crezut că sunt regina lumii."

Pe la a doua jumătate a romanului am avut senzația că e cam aglomerat de firele narative secundare și de temele multe pe care și le-a propus scriitoarea, dar am ales să alung impresia asta din minte și nici acum nu o să-i dau importanță, pentru că "Nopțile salamandrelor" e un roman bun, mi-a plăcut și îl recomand.

Comments

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe).  I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”,  Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife:  Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer”  (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).  Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că