Ce strigi la mine când ți-e bine

"All these people staring at me like I'm not human".Pictură din seria "Girl and her Dog"

Adonai, ce nume frumos. Pot să-ți spun aşa?
Adonai, eu sunt cu mintea

îmbibată în soluție antimucegai. Tu eşti răbdător
ca ploaia. Trăiesc pe timp împrumutat cu groază

că, atunci când o să te prinzi, o să mă pui
să plătesc şi din urmă. N-am mai ieşit din casă

de câteva zile, dar, oricum, când e să plec
undeva, vine Îngerul Anxietatea și-mi spune:

„N-are rost. Până ajungi cu corpul acolo, faci deja
cale întoarsă cu mintea.” Dar acum chiar nu e

vina mea. Tu ai venit cu viscolul ăsta. E bine
că știu să tund, să fac supe și oameni

de plastilină cu nasul mare – aș putea
fi eu – sau cu fundul mare – nu, nu sunt eu –,

după cum îmi dictează copilul. Dar cum să adorm
acum, când aud îngerul bocănind? E aragazul

oprit? Dar chiuveta? E ușa încuiată? Nu
contează că le-am mai verificat de zece ori.

Apoi mă întorc în pat, culc îngerul lângă mine,
îl cuprind cu brațul, în poziție de alăptare,

închid ochii și coborâm împreună
trepte alunecoase, mucegăite, în spirală, tot mai jos,

pe sub o boltă din care picură apă clocită. Ce-am făcut
astăzi greșit? Cui trebuie să-i cerem mâine iertare?

(Poezie dintr-un volum nou, scrisă acum vreo trei ani și apărută în 2018, împreună cu alta, aici în Crevice.)

Comments

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul. Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți. Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe). I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”, Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife: Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer” (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009). Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că

Diana Geacăr

Search This Blog