Skip to main content

Câteva ore la școala din iarbă

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)



Ieri, pe soarele ăla minunat, am ieșit cu Filip în parc să facem poze. Până să ajungem acolo, am fotografiat o stăncuță care mergea liniștită foarte aproape de noi, pe trotuar.

Stăncuță (Corvus monedula)


Apoi, la intrarea în parc, am auzit ciripeli vesele într-un copac pe care îl știam al vrăbiilor. Dar ciripelile nu-mi păreau chiar de vrăbii, cele pe care le aud prin oraș de obicei. 
Ei, erau vrăbii, dar nu de casă, ci vrăbii de câmp.
Vrabie de câmp (Passer montanus)
                                 

Vrabie de câmp (Passer montanus)




Și am intrat în parc. Nebunie. Croncăneli, aglomerație, fojgăială. Ciorile de semănătură și stăncuțele au scos pui între timp, acum sunt mărișori deja. Și mi-am explicat acum de ce vara și toamna nu mai vedeam picior de cioară și de stăncuță în parc, de ajunsesem să cred că le-au alungat oamenii cumva. M-am gândit așa: primăvara vin la cuiburile lor din parc, pe care le știu și eu din copilărie, pe urmă, după ce cresc puii, se răspândesc toate prin oraș și împrejurimi.


Ciori de semănătură la cuib:

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)


Juvenilii de cioară de semănătură erau într-o agitație continuă. Ba se jucau prin iarbă, ba zburau înapoi la cuib. Au multe lucruri de învățat și de exersat.

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)


Trei juvenili erau la lecții în iarbă. Fiecare lua câte un băț în cioc, îl plimba un pic, apoi îl lăsa și apuca altul.

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus), juvenili


Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)

Printre croncănelile puternice, nesfârșite - strigăte, chemări, mustrări, aprecieri etc -, am auzit și un cântec pe care nu-l puteam identifica. Mai bine zis, nu știam exact cine cântă așa. Știam doar că-l aud și acasă, din balcon, venind de afară. M-am apropiat cu grijă de copacul din care îl auzeam venind și... am descoperit un cintezoi. Cânta un pic el, apoi altul îi răspundea dintr-un copac apropiat, exact cu aceleași sunete. Comunicau prin cântec.

Cinteză (Fringilla coelebs), mascul


Cinteză (Fringilla coelebs), mascul

L-am și filmat cântând așa de frumos. L-am filmat mai bine de un minut, nu mă mai puteam sătura, dar am decupat două bucăți din material ca să încapă aici.


În bucățica asta se aude și mai bine cum îi răspunde celălalt cintezoi, cum comunică ei doi:

                                            


Ne-am continuat plimbarea pe alei și am văzut într-un copac din depărtare doi porumbei gulerați.

Porumbel gulerat (Columba palumbus)


Porumbel gulerat (Columba palumbus)



Porumbel gulerat (Columba palumbus)


Am ajuns la alți copaci plini de ghemotoace, cuiburile ciorilor de semănătură.

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)


Un juvenil în depărtare, la lecții prin iarbă.






Ne-am oprit la un copac în care anul trecut am pozat o vrabie de câmp. Era una și anul ăsta.

Vrabie de câmp (Passer montanus), mascul


Un juvenil de stăncuță în alt copac.
Stăncuță (Corvus monedula), juvenil


Și iar juvenili de stăncuță și de ciori de semănătură ieșiți la lecții. Aproape tot parcul era școala lor.
Corvus monedula și Corvus frugilegus, juvenili


Juvenil de cioară de semănătură:


A fost o zi minunată, balsam pe creier, ce să mai. Am stat pe bancă, pe iarbă, am închis ochii la soare, am ascultat păsările, am glumit, am tăcut, am mâncat popcorn și înghețată. Aveam mare nevoie de orele astea.

Am păstrat pentru final fotografia asta, marea surpriză a plimbării noastre. După ce am ieșit din parc, mergând spre casă, am văzut o pasăre mică stând sus, pe un cablu, deasupra străzii. Mă tot uitam la ea, mică-mică, cât o vrabie, dar cu coadă lungă. Nu e vrabie, clar, îmi zic. Ce să fie atunci? Am scos repede aparatul, pe care îl pusesem deja în geantă, și am focalizat. Mare surpriză.
Ieri, pentru prima dată, am văzut și am fotografiat o codobatură albă!


Codobatură albă (Motacilla alba)







Labels:

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt
Post a Comment
Read more

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,
1 comment
Read more

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe).  I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”,  Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife:  Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer”  (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).  Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că
Post a Comment
Read more