Locuitorii lumii

Vara asta am fotografiat mai puține specii de păsări. Am avut și de lucru, a fost și căldură mare și probabil păsările au stat mai mult ascunse, nu știu. Între timp, unele specii au plecat deja în călătoria de migrație, de exemplu drepnelele (la sfârșitul lunii iulie).

În fine, am selectat câteva poze din cele făcute în ultima săptămână, cu niște locuitori ai lumii pe care îi văd adesea:

Ciori grive (Corvus cornix), sus de tot, pe un stâlp din oraș

Coțofană (Pica pica), pasăre din familia corvidelor, fotografiată din balcon; năpârlește, de-asta nu mai are pene pe cap, așa cum năprlesc păsările după sezonul de cuibărire și de creștere a puilor

Ciori de semănătură (Corvus frugilegus), poză făcută din balcon, seara, când ciorile și stăncuțele la locurile lor de dormit din oraș

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)

Am filmat un pic ciorile de semănătură și stăncuțele întorcându-se seara în parc, la locul lor de dormit. Am aflat dintr-un documentar că ele comunică și învață una de la alta în timpul acestui ritual,când se adună seara și zboară așa, căutându-și un loc, croncănind. Cum se gândea și Despina din proza „Albina” (din „Sirina și alți monștri din Saad”, Casa de pariuri literare, 2021): „Dacă oamenii o să dispară vreodată de pe fața pământului, corvidele o să fie noii stăpâni ai lumii, și probabil că o să se descurce mult mai bine decât noi.”

Câteva seri la rând am stat și le-am urmărit venind la locul de dormit, complet fascinată, până mi-a amorțit gâtul.

Deci, ciori de semănătură și stăncuțe (Corvus monedula), două specii care umblă împreună, tolerându-se reciproc:

Alți locuitori ai parcurilor, ai lumii:

Cinteză (Fringilla coelebs), femelă

Pițigoi albastru (Cyanistes caeruleus)

Porumbel gulerat (Columba palumbus)

O altă coțofană care năpârlește

Un alt locuitor al lumii, fotografiat la țară:

Greier de casă (Acheta domesticus)

Și doamna care veghează lumea totdeauna. Aici, trasă prin ac:

Și aici mai târziu, descheiată și aproape de casă:

Comments

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul. Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți. Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe). I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”, Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife: Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer” (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009). Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că

Diana Geacăr

Search This Blog