Diana Geacăr

Cineva trăieşte într-o peşteră unde-şi roade degetele de la picioare, atâta ştiu. Cineva mic trăieşte sub un tufiş unde-şi turteşte o Coca-Cola goală de stomacul flămând şi umflat, atâta ştiu. Unei maimuțe i s-au tăiat mâinile pentru un experiment medical, iar ghearele ei au vărsat lacrimi. Atâta ştiu. Ştiu că totul se reduce la mâini. Din dulceața amară a atingerii apare dragostea, ca micul dejun. În fața oraşului care le-a abandonat, ies mâini dintr-o mulțime de case, din baruri şi din magazine, ca un şir subțire de furnici. Am fost abandonată aici, sub stele ofilite, fără pantofi sau curea, am sunat la Rescue Inc. – acea demodată linie de asistență – și nu mi-a răspuns nimeni. Eram doar eu cu buzele mele – atinge-le, cu ochii mei nătângi – atinge-i, cu restul corpului desfășurat în jos – atinge-l, cu nările, umerii, sânii,...

Spun asta chiar de la început, atât de entuziasmată sunt: Lydia Davis e extraordinară. Îmi vine să-i citesc prozele scurte pe nerăsuflate; în același timp, nu vreau să termin cartea prea repede, îmi provoacă o mare plăcere, parcă îi simt gustul. În plus, după fiecare proză scurtă citită, trebuie să fac o pauză să-i pun piesele în ordine. Cred că după prima proză am început să mă întreb unde să o încadrez pe scriitoarea asta minunată. Lângă cine să o pun eu? Nu i-am găsit locul nici acum. E unică. Kafka este scriitorul care a influențat-o cel mai mult, am citit într-un articol că a spus ea asta. Da, se simt în unele proze absurdul și umorul kafkian, dar foarte subtil, pentru că sunt perfect asimilate în stilul limpede, concentrat și mult cuprinzător, lovitor în moalele capului, de care sunt eu îndrăgostită, al prozei americane. Prozele ei scurte și foarte scurte, uneori de câteva rânduri, nu sunt despre întâmplări, ci despre oameni surprinși într-o anumită stare. De exemplu,...

Luna trecută, când am fost la Festivalul de literatură Discuția secretă de la Arad, după ce am ajuns acolo, i-am auzit pe mulți invitați vorbind cu mult entuziasm despre lectura scriitoarei de etnie maghiară Evelin   Márton,  care citise cu o seară în urmă un fragment din romanul "Nopțile salamandrelor" (Editura Curtea Veche, 2017, trad. în limba română de Kocsic Francisko). Am căutat atunci fragmentul în revista festivalului, mi-a plăcut foarte mult, iar după ce am ajuns acasă, mi-am comandat cartea. Personalitatea lui Anwar, protagonista romanului, mi-a amintit cumva de Camille Preaker, din romanul Sharp Objects, de Gillian Flynn ❤. Au meserii din același domeniu, Camille e reporter, cum ziceam, iar Anwar e realizatoare de emisiuni radio și scriitoare. Abuzurile din trecut le-au împins pe amândouă spre o viață îndoită cu mult alcool (și cu droguri, în cazul lui Anwar). Amândouă sunt oameni care trăiesc în hău, uitându-se de acolo la lume și la viață. Și orice li s-...

după-amiază de septembrie am ajuns din nou la capătul cercului. în septembrie iarăși. cad frunze din nou și par a nu mai ajunge pe pământ niciodată. trec elicoptere spre sud vine toamna acum îmi amintesc pe bancă în parcul mitropoliei că suntem colecții de imagini cum spunea careva. colecția mea e lumea văzută cu spaimă. acum când n-am ce mai face n-am cum mai schimba ceva spaima s-a înrădăcinat bine de tot a intrat de șapte ori în compoziția celulelor mele. aș vrea să se oprească cineva pe bancă în parcul mitropoliei poate tu. îți țin un loc și o țigară-ți țin căci mi se face frig iar tu care dai foaia poate nimerești pe aici cât e încă aprinsă george geacăr (3 februarie 1953 - 7 iulie 2015) Din volumul "zoom. gaura de vierme", de george geacăr, Casa de Pariuri Literare, 2013

This is part of a picture story about memory loss, plunging into the void, its monsters, about suffocation and physical and mental paralysis, but also about protection and friendship. A part of a story about a girl who learns to live with her animal. E o parte dintr-o poveste în imagini despre ștergerea memoriei, azvârlirea în gol și monștrii din el, despre sufocare și paralizie fizică și emoțională, dar și despre protecție şi prietenie. O parte din povestea unei fete care învață să trăiască împreună cu animalul ei. Girl and her Dog (Fata şi Câinele)                      There is a dog living inside a little girl. The dog wants out.                       (Un câine locuiește într-o fetiță. Câinele vrea afară.)                     All these people looking at me like I'm not human.     ...

În curând o să apară la Editura Tracus Arte „Poeme alese”, de Anne Sexton, în traducerea mea și a Cătălinei Matei. Am descoperit poezia lui Anne Sexton pe când eram studentă și, de atunci, să o traduc a fost unul dintre visurile mele cele mai mari. Pun aici un poem la care mă gândesc foarte des: Furia galoșilor Stau aliniați în fața grădiniței, negri, roșii, maro, toți cu catarame de alamă. Îți amintești când nu puteai să-ți închei galoșii, să-ți legi șireturile pantofilor sau să-ți tai friptura? Îți aminteşti lacrimile care se prelingeau ca noroiul după ce ai căzut de pe tricicletă? Îți amintește, bibanule, când nu puteai să înoți și cădeai pur și simplu în apă ca o broască de piatră? Lumea nu era a ta. Aparținea oamenilor mari. Sub patul tău stătea lupul, care își arunca umbra când mașinile treceau pe stradă noaptea. Te-au făcut să renunți la veioză, la ursulețul de pluș și la degetul cel mare. O, galoșilo...

          Afișul serialului. Sursa: IMDb Nu știu cum de nu am auzit de serialul ăsta până acum. Dar și acum am ajuns întâmplător la el. Căutam niște cărți pe un site, apoi, când am terminat, am văzut o secțiune de cărți transformate în seriale Netflix. După câteva zile, într-o seară,  mi-am amintit de titlul "The Haunting of Hill House" și mi-am zis să mă interesez ce e de capul lui, că nu mai văzusem un serial de ceva timp. După ce m-am interesat, știam că în curând o să mă apuc de el. Și am văzut tot sezonul în weekend. "The Haunting of Hill House", tradus în română "Casa bântuită", e un serial foarte, foarte bun, frumos și trist. Emotionally crippling chiar. Nu e un serial horror obișnuit. Groaza e în altă parte, nu în efectele speciale. Groaza e în mintea umană, atunci când pierde controlul asupra spaimelor. Primele 6 episoade mi-au plăcut enorm, în special primele 5, pentru că fiecare episod e făcut din perspectiva unuia dintre cei cinci fra...