Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, mă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe). I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”, Farrar Straus and Giroux, 2014), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife: Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer” (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).
Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat.
”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că vorbește deschis despre niște lucruri care, probabil, sunt în mintea tuturor scriitorilor (de exemplu, despre promovare, vizibilitate), despre care la noi nu s-a scris, din câte știu, și pentru că e interesant să citești despre experiențele personale ale unui scriitor profesionist, care tot timpul îți vorbește cu prietenie și înțelegere. De-asta cred că mi-a rămas în minte o parte dintr-un blurb de la începutul cărții: Jeff VanderMeer nu-ți arată doar „cum să fii un scriitor mai bun, ci îți arată cum să fii un om mai bun” (Minister Faust).
Scrisă într-un stil lejer, clar structurată, pare un ghid prietenos pentru scriitori începători și nu numai, pentru că sunt în ea sugestii pe care le pot urma și scriitorii care au deja cărți publicate (despre blog, site, podcast, book trailer, Facebook, Twitter și alte rețele de socializare, planuri de promovare a cărții etc).
Internetul este un foarte bun instrument de promovare pentru un scriitor - e una dintre ideile de la care pornește Jeff VanderMeer. Fără el, nu prea se mai poate. Dă și exemple, ce ar putea face un scriitor pentru a-și face scrisul mai vizibil, insistând de fiecare dată pe faptul că fiecare autor trebuie să aleagă ce e mai bine pentru el. Pentru că, totuși, cel mai important instrument de promovare e calitatea înaltă a scrisului. Nimic din ce faci în mediul online nu trebuie să-ți afecteze scrisul. Adică activitatea de pe Facebook și alte rețele de socializare să nu-ți fure timpul pentru scris și gândit. Dacă se întâmplă asta, ar trebui să iei niște măsuri (și el s-a luptat cu dependența și povestește cu umor despre ea).
Unul dintre pericolele activității constante în mediul online, despre care vorbește în cartea asta, e fragmentarea. Activitatea pe rețelele de socializare te fragmentează, iar aici am rezonat puternic, e o stare pe care o tot simt și tot caut soluții și de multe ori mă gândesc că poate ar fi mai bine să am activitate doar pe blog atunci când simt neapărat că am ceva de spus. Fragmentarea pe care o simt eu e așa: cum îmi trece prin cap ceva, mă gândesc să scriu pe Fb, ceea îmi rupe șirul gândurilor, îmi spulberă concentrarea. Mai nou, pot controla impulsul ăsta, gândindu-mă că nu orice îmi trece prin cap sau mi se întâmplă trebuie scris pe Fb, cum vrea Fb să mă facă să cred, hrănind dependența mea cu reacțiile imediate ale celorlalți. Dacă scriu orice-mi trece prin cap, dacă cedez acestui impuls, mă eliberez de gândul ăla și nu o să mai revin asupra lui, poate, nu o să mai scot nimic din el, gândirea mea devine fragmentată, superficială, ceea ce, inevitabil, îmi afectează scrisul. În plus, mi se pare că tot ce postez pe Fb se pierde în neant, nu se strânge într-un loc, ceea ce îmi intensifică senzația de risipire, de fragmentare. Pentru mine, fragmentarea e o stare mult prea bine cunoscută, nu e ceva adus de Fb, e ceva cunoscut poate din copilărie. De-asta, cred, am și ținut jurnal ani și ani de zile. Acum, din păcate, nu mai pot, deși am încercat de multe ori, chiar și recent, când mi-am propus să scriu despre păsări, în special despre cele pe care le observ și le urmăresc în comunitatea noastră, o activitate care îmi aduce mare plăcere. Pe coțofene și pițigoi am ajuns să-i cunosc cel mai bine, îi consider deja prietenii mei - prieteni care habar nu au de existența mea, desigur.
Acum pot controla mult mai bine dependența asta și mă concentrez pe lucrurile bune aduse de rețelele de socializare. Unul dintre lucrurile astea bune e chiar socializarea, interesul real în activitățile altor oameni, activități care sunt pe gustul tău, în sfera ta de pasiuni, interesul real în lucrurile care te pasionează cu adevărat, despre care vorbește și Jeff VanderMeer. Nu promovarea scrisului tău trebuie să fie motorul care te stârnește să fii activ pe rețelele de socializare, nu asta trebuie să primeze, ci o dorință sinceră de a cunoaște activitatea altor oameni și de a intra cu ei în dialog. În mod indirect, scrisul tău are de câștigat (în vizibilitate și poate și în calitate).
Sunt multe idei la care am dat din cap aprobator așa, pe care le-am aplicat și eu fără să știu, probabil că au venit la mine în mod natural. Pentru că, până la urmă, cel mai important e să alegi un mod de a fi natural, firesc, sincer - atât cât se poate și e igienic -, care nu-ți afectează nici scrisul, nici personalitatea. Cel mai important e să alegi ce ți se potrivește ție: să fii activ online, în ritmul potrivit ție, sau să nu fii deloc.
Mi-a mai plăcut și mi s-a părut foarte interesant și util să citesc despre cât de mult se lucrează la o carte până devine ea obiect fizic și chiar după ce devine - mai întâi scriitorul,bineînțeles singur; apoi, după predarea manuscrisului, împreună cu editorul, în caz că e nevoie de modificări etc; apoi împreună cu echipa de PR pentru planul de promovare.
În fine, intenția mea nu este să fac o recenzie a cărții - sunt atât de multe de zis, oricum -, ci doar să atrag atenția asupra unor lucruri care mi-au plăcut în mod deosebit. Iar acestea sunt calitățile pe care spune Jeff VanderMeer că ar trebui să le aibă un scriitor foarte bun, calități pe care el le numește chiar pilonii vieții personale de scriitor (private booklife; public booklife ține de promovare, activitate în mediul online, interacțiune etc). Le traduc în limba română acum:
"1. Curiozitate
Nimic nu e mai important pentru un scriitor decât un caracter iscoditor: să fie curios să afle lucruri despre lume și despre oamenii din ea. Curiozitatea reflectă o disponibilitate de a fi dezamăgit și o nevoie intensă de a înțelege lumea. Emite o serie de întrebări care există de dragul lor și-atât și strânge în sine tot ce poate afla, transformând informațiile în timp ce face asta. Cel cu adevărat curios respinge ideile primite de-a gata și încearcă să vadă totul proaspăt, ca un copil cu minte de adult. Această strângere de informații și de material prin intermediul simțurilor, prin caracterul iscoditor, trebuie să fie obiectivă, trebuie să simtă plăcere în găsirea unor elemente aparent diferite, contradictorii. Din fuziunea acestor elemente apare un important aspect al creativității. Curiozitatea se aliază, într-un fel, cu anumite calități precum inteligența, și astfel poate fi impersonală - ca un strângător obsesiv care adună nasturi, capace de sticlă și bucăți de hârtie, fără să-i pese de unde vin lucrurile astea.
2. Receptivitate
Deschiderea și empatia apar din abilitatea de a fi receptiv față de lume și de oamenii din ea, nu numai din cea de a fi curios. Să fii receptiv înseamnă să permiți să primești mai multe lucruri, nu numai informații. Să înlăture barierele puse în fața emoțiilor celorlalți, a necazurilor, a tragediilor și a altor aspecte ale condiției umane este de o importanță crucială pentru un scriitor, chiar dacă îi provoacă suferință. Trebuie să-ți permiți să fii un nerv sensibil care asimilează orice i se întâmplă în viață. Când faci asta, nu doar că dai naștere la un izvor nesecat de povești, romane și nonficțiune, dar îți păstrezi și sentimentul de empatie față de semenii tăi. Dacă ridici în jurul tău ziduri pentru a evita suferința, poate că îți rezolvi, temporar, problemele pe care le ai în viață, dar e posibil să te și izolezi de sursa creativității tale. (Singura obiecție din aceste vremuri de conexiune intensă? Un exces de canale dechise te poate duce în situația în care ești mult prea prins în problemele altora, o greutate care îți poate afecta atât creativitatea, cât și conștiința de sine.)
3. Pasiune
Cinicilor le e foarte greu să fie pasionați de ceva, prin urmare, pasiunea e legată de păstrarea idealismului, care, la rândul lui, e legat de menținerea receptivității. Mai întâi îți pierzi curiozitatea, care îți blochează receptivitatea, apoi îți pierzi pasiunea. Dacă nu ești pasionat de ceea ce scrii, niciun efort, oricât de mare, nu îți va însufleți cartea. O să rămână inertă, în așteptarea unei infuzii cu o sursă de viață. Pasiunea e sângele care umple venele sinelui tău creativ, Ea constituie sistemul cardiovascular care îți ajută imaginația să respire.
4. Imaginație
Imaginația trece dincolo de pasiune. Este o relație de lungă durată cu lumea care transformă atât lumea, cât și scriitorul. Cea mai bună proză zumzăie, toarce și suspină datorită imaginației, iar în acest fel, ficțiunea reflectă cea mai bună parte a vieții. Dar nicio imaginație nu poate supraviețui fără să apeleze la curiozitate și, de asemenea, la receptivitate. Are nevoie de ele drept combustibil, atât pentru aspectele ei serioase, cât și pentru cele profund neserioase. Pe de o parte, este cea mai vizibilă manifestare a unui „suflet”, iar pe de alta, e o calitate care ne permite să exprimăm cele mai absurde și mai prostești aspecte ale jocului. În vremuri medievale, imaginația era adesea asociată cu simțurile, astfel că era considerată una dintre legăturile dintre oameni și animale. Abia în Renaștere a fost imaginația ferm legată de creativitate și, astfel, de intelect. Imaginația nu poate fi măsurată, deși o recunoaștem atunci când o vedem. Mai aduce un nivel de nesiguranță la o activitate deja suprasaturată de subiectivitate - și, totuși, această nesiguranță e un fel de binecuvântare.
(E adevărat că imaginația nu poate fi predată? Da. E un adevăr crud, da. Dar are o clauză derogatorie. O imaginație latentă poate fi scoasă din cochilia ei. O schimbare de subiect, de perspectivă sau chiar de decor pot dezvălui într-un scriitor o imaginație care până atunci nu era evidentă.)
5. Disciplină
Fără disciplină, imaginația ar zbura, nestrunită, în înaltul cerului. În vreme ce imaginația e expresia supremă a idealismului - curios, receptiv și pasionat -, disciplina leagă imaginația prin pragmatism și structură. La mijlocul tensiunii importante dintre aceste două calități se află scriitorul perfect.
6. Rezistență
Rezistența este tenacitatea exprimată în timp, iar scriitorul perfect este mai degrabă în mișcare, decât inert: potențialul de a scrie este exprimat prin scris. Imaginația și disciplina creează rezistența realimentând creativitatea și dându-i formă.
Luați impreună, acești piloni te ajută să te îndrepți spre o perfectă viață personală de scriitor. Gândește-te la ei adesea.”
Jeff VanderMeer, ”Booklife: Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer” (Tachyon Publications, 2009)
Nu o să le comentez acum, pentru că le-am inclus în tema de discuție pentru atelierul de proză scurtă Creative Writing Sundays (8 noiembrie), al doilea atelier pentru mine, după cel de poezie Mornin' Poets (19 iulie), care sper că a fost util; pe mine, cel puțin, m-a scos din inerție.
O singură completare aș face acum, pentru că m-am gândit mai mult la ea: cred că atunci când scrie poezie, scriitorul își îndreaptă curiozitatea spre sine și spre lumea lui interioară, din nevoia de a se înțelege pe sine mișcându-se în lumea lui.
De multe ori mi-am spus - în glumă, zic eu, dar cine știe, poate că așa o fi - că de-asta scriu acum cu mai mare bucurie proză scurtă decât poezie: sunt sătulă de mine; vreau să scriu despre alții; vreau să-i mai înțeleg și pe alții.
La final, două poze cu un muscar sur, o nouă apariție în comunitatea noastră de păsări. Mergând înapoi în timp, m-am tot gândit că pasiunea mea pentru birdwatching a început în perioada de izolare, când am descoperit site-ul explore.org, foarte frumos și educativ, unde poți urmări o mulțime de animale, păsări etc în timp real. Mă uitam la un cuib de vulturi americani, îmi plăcea foarte mult, apoi m-am gândit de ce să nu cunosc păsările din jurul meu, și așa mi-am luat binoclu și am început să urmăresc din balcon păsările. Apoi mi-am luat aparat și am început să le fac poze (și acum fac și celor pe care le întâlnesc în timpul plimbărilor, dar trebuie să spun că am cunoscut cele mai multe păsări aici, în comunitatea noastră, de la balcon.
Mergând un pic mai mult înapoi în timp, mi-am dat seama că devenisem conștientă de interesul meu pentru păsări pe când scriam la un volum nou de proză scurtă și simțeam că trebuie să aflu mai multe despre lumea asta dacă vreau să scriu credibil despre altele. Spun conștientă pentru că întotdeauna am inclus animale, păsări, insecte în ce am scris - pentru că legătura mea cu natura s-a înnodat în copilărie și, fără ea, eu nu pot -, dar atunci, în perioada despre care vorbesc, mi-am propus în mod conștient să învăț mai multe despre păsări (și nu numai, dar să le luăm pe rând).
Pentru mine, birdwatching-ul, pe lângă pură pasiune și ocazia deja a vedea atatea frumuseți și învăța despre ele, e un excelent mijloc de a-mi exersa atenția. Aud sunet de pasăre, caut imediat cu privirea să văd de unde vine, pornesc aparatul,focalizez și pozez (dacă o găsesc). Sau caut cu privirea în jur, văd mișcare într-un copac, pornesc aparatul etc. Dacă nu știu deja ce pasăre e, caut să o identific după aspect, cântec, comportament. Este, deci, și un excelent mijloc de a-mi pune la lucru spiritul de observație. Și, mai ales, de a-mi recâștiga liniștea și echilibrul.
Cu muscarul sur a fost așa: am observat o pasăre așezându-se numai în vârful copacilor, țâșnind iute în sus, revenind apoi în copac, cam în același loc. Am bănuit că vâna insecte. Comportamentul lui m-a ajutat să-l identific.
Comments
Post a Comment