Skip to main content

Cărțile lui Filip (II)

 Alte cărți își așteptau rândul sa scriu despre ele aici, dar am fost ieri la Salonul Editorial "I. H. Radulescu" și ne-am întors acasă cu patru cărți de la Editura Paralela 45.

Mie mi place foarte mult cum arată cărțile pentru copii de la Paralela 45,  mai avem câteva

"Mereu te voi iubi" de Robert Munsch mi-a fost recomandată de vânzător,  mi-a spus că e foarte căutată, iar eu am fost curioasă sa văd despre ce e vorba. I-am citit-o lui Filip o dată și de câte ori îi terminam poezioara care se repetă ca un refren, îmi spunea și el "Mult, mami".
Pe când era bebeluș, noaptea, la culcare, îi spuneam că îl iubesc mult, iar el, când încă nu putea pronunța cuvintele astea, îmi zicea "Mut", care a devenit mai apoi "Mult".
Deci a înțeles ideea principală a cărții.

Am râs când am ajuns la pagina asta pentru că exact ocupațiile astea le are și el acum.


Apoi nu am mai râs.  Deci mama strigă nervoasă că o scoate din minți,  dar îl mângâie și-i cântă abia când copilul doarme profund, deci atunci când nu poate să o audă.


 Și așa e pana la sfârșit,  când copilul devine adult și își leagănă și el bebelușul adormit cântându-i poezia asta.
Mie nu-mi place mesajul ăsta. Adică le spunem prostii copiilor când suntem nervoși și nu le cerem scuze, dar îi luăm în brațe noaptea, cand dorm adânc (autorul chiar subliniază ideea de somn profund) și le spunem cât de mult îi iubim când nu ne pot auzi? Pare a fi o declarație de iubire spusă pe furiș.
Pare a fi un mesaj îngrijorător de subtil, genul de mesaj care se strecoară pe nesimțite în creier și face ravagii.



"O prăjitură,  te rog!" de Jennifer E. Morris e foarte simpatică.  Crocodiluțul Alfi vrea sa mănânce prăjituri, dar mama nu vrea să-i dea pentru ca nu știe cum să-i ceară.  Și caută soluții prin care încearcă să o înșele.


În final îi vine cea mai bună idee: sa rostească acele vorbe magice.
Ilustrațiile sunt foarte frumoase, perfecte pentru vârsta lui Filip (2 ani și 5 luni).
E o lectură plăcută și haioasă.
Mi-a cerut să i-o citesc de două ori.


Următoarele încă nu i-au stârnit interesul. A doua sunt aproape sigură că o să-i placă mai târziu.

"Prințesa și dragonul" de Robert Munsch (același, care a scris și "Te voi iubi mereu") are mai mult text și ilustrații mai elaborate.
Un dragon pârjoleste castelul și îl răpește pe prințul Robert, cu care urma să se căsătorească prințesa Eliza.
Fata,  îmbrăcată într-un sac de hârtie,  singurul lucru care scăpase de focul dragonului, pleacă să-l salveze pe băiat,  deci invers decât în poveștile clasice, unde întotdeauna băiatul salvează fata, deci este, bineînțeles,  o poveste cu mesaj pentru fete independente.


Ajunge la peștera dragonului pe care îl păcălește și astfel ajunge la Robert. Surpriză!  Lui Robert nu-și place cum îi e îmbrăcată si în o trimite acasă.  As râde dacă nu m-ar îngrozi mesajul pe care îl transmite.
Iar Elizei nu-i mai place de el și-l lasă în plata Domnului.





"Ce poți face cu așa o coadă" de Steve Jenkins și Robin Page e o enciclopedie pentru copii mici și e foarte inteligent făcută.
Mai întâi dați peste o întrebare legată de o parte a corpului,


 apoi întoarceți pagina și aflați răspunsurile.

Dar înainte să dați pagina vă puteți imagina cui aparține fiecare nas, in exemplul ăsta,  ce poate să facă animalul cu el etc.
La sfârșitul cărții se găsesc informații și mai detaliate.
 E foarte interesantă și abia aștept să mă joc cu Filip cu ea.

Comments

Popular posts from this blog

Scrisoare pentru tatăl meu

         Acum doi ani, după-amiaza, am primit un telefon că inima ta s-a oprit. Bătuse multe ore singură, într-un corp inconștient, dar rămas cu ochii deschiși. Insistase destul. L-am luat pe fiul meu în braţe şi am început să urlu în tăcere. Se poate urla şi aşa, am învăţat. Te-ai supărat că n-am venit să te văd în ultima ta zi? Mi-au spus că tu nu mai eşti acolo, în ochii ăia tulburi. M-ai fi auzit? Dar ce ți-aș fi putut spune? Că nu vreau să mori, dar că am ajuns să cred că e cea mai bună soluţie? Te mai gândeai la ceva sau, când ai înțeles că mori, ai plecat pur și simplu? Ți-a fost frică? După ce ne-a zdrobit vestea că ai leucemie, am început să ne ridicăm ușor-ușor, văzând că ședințele de chimioterapie merg bine și că, mai ales, au găsit imediat un donator compatibil imediat (sora ta). Cine s-ar fi gândit la norocul ăsta? Urma să mai trăiești cel puțin zece ani. Dar apoi lucrurile au mers din rău în şi mai rău. Parcă ceva ţi se pusese împotrivă. Se fac doi ani de când a

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Câteva ore la școala din iarbă

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus) Ieri, pe soarele ăla minunat, am ieșit cu Filip în parc să facem poze. Până să ajungem acolo, am fotografiat o stăncuță care mergea liniștită foarte aproape de noi, pe trotuar. Stăncuță (Corvus monedula) Apoi, la intrarea în parc, am auzit ciripeli vesele într-un copac pe care îl știam al vrăbiilor. Dar ciripelile nu-mi păreau chiar de vrăbii, cele pe care le aud prin oraș de obicei.  Ei, erau vrăbii, dar nu de casă, ci vrăbii de câmp. Vrabie de câmp (Passer montanus)                                   Vrabie de câmp (Passer montanus) Și am intrat în parc. Nebunie. Croncăneli, aglomerație, fojgăială. Ciorile de semănătură și stăncuțele au scos pui între timp, acum sunt mărișori deja. Și mi-am explicat acum de ce vara și toamna nu mai vedeam picior de cioară și de stăncuță în parc, de ajunsesem să cred că le-au alungat oamenii cumva. M-am gândit așa: primăvara vin la cuiburile lor din parc, pe care le știu și eu din copilărie, pe urmă, după ce cre